RSS

Săptămâna Națională a Voluntariatului, la Craiova

21 mai

voluntariat

Studenții Facultății de Fizică din Craiova au sărbătorit Săptămâna Națională a Voluntariatului prin implementarea de două activități. Prima activitate s-a numit „Fii voluntar! Reușește!” și a avut loc vineri, 16 mai, la Casa de Cultură Traian Demetrescu, la ora 13:00, și a fost realizată de către Asociația Studenților din Facultatea de Fizică din Craiova în parteneriat cu Universitatea din Craiova și Casa de Cultură Traian Demetrescu. Modul desfăşurării evenimentului a luat aspectul unei dezbateri cu scop informativ, ce și-a propus să promoveze importanţa dezvoltării pe plan personal și profesional prin intermediul activităţilor non-formale. În cadrul evenimentului au fost invitaţi: Daniel Botea blogger de succes, Cătălin Zamfir antreprenor, Cora Gabriel Sanda preşedintă la Pro Civica Oltenia și Dana Dobre, trainer AIESEC Craiova.

Duminică, 18 mai, la Muzeul Olteniei, la ora 15:00 a avut loc cea de-a doua activitate, cunoscută comunității locale cu numele de „ASTRONOM PENTRU O ZI” și a fost desfășurată de Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Fizică din Craiova în parteneriat cu Muzeul Olteniei, Secţia de Ştiinţe ale Naturii.

“„Fii voluntar!Reușește!” a fost un eveniment cu care toți tinerii voluntari ar trebui să înceapă pentru a-i motiva și conștientiza de beneficiile pe care le au în urma voluntariatului. În cadrul acestuia, cei 4 invitați au vorbit despre experiențele și oportunitățile pe care le-au avut în urma voluntariatului. Tinerii participanţi au fost uimiți și au căpătat încrederea necesară de a continua să desfășoare acțiuni de voluntariat. O altă acțiune desfășurată de noi în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului a fost „ASTRONOM PENTRU O ZI”, în cadrul căreia am vizitat Muzeul Olteniei, Secția de Ştiinţe ale Naturii. Multitudinea de exponate ne-a impresionat, iar filmul vizionat la Planetarium despre Univers, ne-a făcut să realizăm cât de mici suntem și cât de multe putem schimba. Fiecare dintre noi avem puterea de a schimba lumea în care trăim, voluntariatul este una din acțiunile cu care putem începe. Ia și tu atitudine! Fii voluntar!”, a declarat Elena Ramela Ciobotea, președintă ASFFC

Săptămâna Națională a Voluntariatului este un eveniment care a ajuns la cea de-a treisprezecea ediție și își propune să mobilizeze cât mai multe organizații prin implementarea de proiecte.

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un comentariu

 
carti online

Download carti

EDUCAȚIE | FORMARE | CULTURĂ

Blogul prof. Paula Mihai

Jurnal

expresii, reactii, impulsuri, vise, intamplari

o9noapte

Plutim pe aripi de cuvânt la răscruci de gânduri

Valea Regilor

"E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune"

Dănuţ Belu

“Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce” (PSAMUL 50,14.)

Endorfinul

Diminuează percepția durerii - Generează fericire !

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

Adrian Mangu

Bulgări de suflet

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Ştefania's

Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora!

de veghe...

Nu-l provoca pe cretin să scrie capodopere... Dacă reuşeşte?

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.