RSS

Pizza Pluto este 2in1: inspirație și savoare


Clipele minunate petrecute cu prietenii sau cu oameni e31xcepționali, trebuie marcate cu o pizza magică. Mi-aduc aminte că lucram la câteva concepte de proiecte cu colegii din organizația din care fac parte. Am luat o pauză, deoarece cu toții am avut parte de o zi încărcată de cursuri și activități de voluntariat, iar oboseala ușor își făcuse locul. Așa că, ne-am decis să comandăm pizza. Am comapluto-pizza-plutos-pizza-craiova-micandat la Pizza Pluto, 3 pizza și am mai primit una gratis. Până atunci, ne-am bucurat o jumătate de oră de glume și joculețe de cunoaștere.

Cea mai bună pizza din Craiova a sosit repede, iar tăcerea s-a instaurat. Am mâncat cu poftă și ne-am bucurat de savoarea aceea de neuitat de pizza de vatră. După două ore aveam 5 idei bune de potențiale proiecte pe care doream să le 2014-08-04 21.09.24implementăm. În plus, aveam pentru fiecare în parte un plan de desfășurare atent selecționat și strategii minunate de promovare.

Ziua aceea obositoare s-a transformat într-o zi super, plină de creativitate și idei excepționale. Dacă vrei inspirație și savoare comandă acum Pizza Pluto:  http://www.plutospizza.ro/meniu-plutos-pizza-craiova. Meniul îl mai poți găsi accesând următorul link: http://www.vreaupizza.ro/pizza-Craiova/Plutos-Pizza. Numai aici găsești pizza de calitate superioară, după cum reiese și din slogan: „premium quality wood fired pizza”.w - logo color cu fund alb

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Noiembrie 2014 în ARTICOLE RECENTE, CONCURSURI

 

Etichete: , , ,

Voluntariatul schimbă vieți. Implică-te!


Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova recrutează în perioada 11 octombrie – 7 noiembrie tineri cu inițiativă, dornici să se implice în activități de voluntariat. Pentru a dobândi statutul de membru într-unul dintre departamentele de Proiecte, Comunicare, Vânzări, Secretariatul Filialei, fiecare student este invitat să-și trimită CV-ul la adresa de mail costinelemilian92@gmail.com până pe 7 noiembrie 2014, ora 23:00, menţionând departamentul pentru care dorește să aplice.

Tinerii vor avea oportunitate de a-și descoperi pasiunile prin implementarea de  proiecte și vor căpăta abilitatea de buni organizatori. În plus, vor avea șansa să învețe Read the rest of this entry »

 

Etichete: , , ,

Ziua ONU, sărbătorită la Universitatea din Craiova


Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova în parteneriat cu „Secţiunea Candidat ESN Craiova”, Prorectoratul de Relaţii Internaţionale şi Imagine Academică – Departamentul de Relații Internaționale organizează un eveniment intercultural, intitulat „Ziua O.N.U – o zi multicoloră”. Activitatea va avea loc vineri, 24 octombrie, la Universitatea din Craiova, sala 444, ora 13:00.

Scopul manifestării este de a sărbători cea de-a 69-a aniversare a înfiinţării Națiunilor Unite și totodată de a promova diversitatea culturală.

În deschidere va vorbi prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, prorector Relaţii Internaţionale şi Imagine Academică, al Universității din Craiova. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul mai mulți studenți din Bulgaria, Spania, Grecia, Turcia și Republica Moldova. Tinerii eramus vor vorbi despre țara lor, cât și despre contribuția acesteia la Națiunile Unite. Evenimentul se va desfășura în limba engleză, una dintre limbile oficiale ONU. Mai mult, pe lângă prezentări, va avea loc și un training ce va avea ca obiectiv oferirea de informații referitoare la impactul cultural, cum să se descurce într-o altă țară.

Secţiunea Candidat ESN Craiova îi ajută pe studenții erasmus să se integreze în comunitatea locală în timpul programului de studiu, să se dezvolte personal și profesional, îi ghidează în timpul perioadei petrecute în Craiova.

În 1971 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care declara că „Ziua Internațională a Națiunilor Unite” trebuie să fie o zi de sărbătoare și a recomandat că ar trebui să fie considerată ca o sărbătoare a Națiunilor Unite de către toate statele membre.

Asociaţia Tineretul ONU din România este o organizație non-guvernamentală, ce se ghidează după sloganul „Open your mind, improve our world” şi are drept scop promovarea valorilor Naţiunilor Unite prin intermediul activităţilor desfăşurate. Filiala Craiova a fost înființată cu scopul de a ajuta la promovarea acestor valori prin intermediul evenimentelor și proiectelor pe care le implementează.

 

Etichete: , , , ,

Mersul pe bicicletă înseamnă sănătate


Citat_viata_ca_mersul_pe_bicicletaMersul pe bicicletă înseamnă sănătate înainte de toate, apoi înseamnă un timp plăcut alături de prieteni, colegi sau pur și simplu un timp care te determină sa observi mai mult natura și să realizezi importanta acesteia. Unul dintre beneficiile mersului pe bicicleta este faptul că-ţi modelează coapsele și reduce din celulită. Ca al doilea avantaj îți mărturisesc că este cel mai ieftin mod de transport și cel mai sănătos.

O să-ți vând un alt pont ca să te convingi și mai mult, activităţile fizice sunt cele care dau dinamism vieţii noastre și ne exteriorizează din monotonia fiecărei zile, oferindu-ne ca răsplată un somn mai profund noaptea.

Când începi să simți cum peisajul impresionat al naturii te acaparează și îți dăruiește sentimentul acela plăcut de bine, te metamorfozezi în fericirea aceea nebună de o clipă. Asta înseamnă pentru mine locul perfect în care îmi place să mă plimb cu bicicleta și acesta este Parcul Nicolae Romanescu. Ai posibilitate să culegi zâmbete de pe fețele inocente ale copiilor care îți încântă minutele și în același timp te relaxezi după o zi obositoare, încărcată de cursuri sau de prea multe task-uri pe care trebuie să le finalizezi cu succes. Se spune faptul că cele mai bune idei vin atunci când suntem la duș sau atunci când ne așteptăm mai puțin. Pentru mine ideile bune sunt acelea care oferă o noutate în materie de concept sau de promovare excepțională. În ultima perioadă mersul pe bicicletă a fost foarte bine promovat de JCI Craiova prin diferitele evenimente pe care le-a implementat, iar prin intermediul acestui articol țin să-i felicit.

Pentru că știu că-ți place mersul pe bicicletă, vreau să-ți dau o veste bună: se pregătesc primele piste stradale pentru biciclişti și în Craiova noastră, iar cu această ocazie JCI Craiova a creat un sondaj pe care te invit să-l completezi. Alătură-te și tu acestei frumoase inițiative și exprimă-ți opinia în cadrul sondajului despre cât de des folosești bicicleta, în ce locuri îți place să te plimbi și care este scopul folosirii acesteia.

REȚINE: Mersul pe bicicleta înseamnă sănătate!!!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Octombrie 2014 în ARTICOLE RECENTE

 

Etichete: , , , , , ,

Faţă în faţă cu nonformalii, la Casa de Cultură Traian Demetrescu


   

   Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova în parteneriat cu Casa de Cultură Traian Demetrescu organizează sâmbătă, 11 octombrie, ora 13:00, evenimentul: „Față în față cu nonformalii”. Activitatea este organizată în cadrul „Zilei Educației Educației Nonformale 2014” și se va desfășura la Casa de Cultură Traian Demetrescu.

   Evenimentul va consta în traininguri pe diferite teme, cum ar fi: beneficiile educației nonformale, vorbitul în public, munca în echipă şi gestionarea timpului. Aceste teme cu siguranţă le vor fi de folos în viaţa de zi cu zi şi vor avea un impact pozitiv în dezvoltarea lor personală respectiv, profesională. În plus, participanții vor primi informații despre cum a ajutat Organizația Națiunilor Unite la promovarea educației în lume și vor descoperi care este importanța educației nonformale prin diferite activități interactive.

   Hai să sărbătorim împreună „NONFORMALUL”! Vă aşteptăm cu drag! INTRAREA ESTE LIBERĂ!

  Asociaţia Tineretul ONU din România este o organizație nonguvernamentală, ce se ghidează după sloganul „Open your mind, improve our world” şi are drept scop promovarea valorilor Naţiunilor Unite prin intermediul activităţilor desfăşurate. Filiala Craiova a fost înființată cu scopul de a ajuta la promovarea acestor valori prin evenimentele și proiectele pe care le implementează.

 

Simte bucuria în pași de dans


   Dansul înseamnă pasiune, ritm, trăiri, rafinament și energie. Atunci când dansezi ești un alt om, trăiești o nouă viață, uiți de griji și pur și simplu zâmbești…ești fericit. Începi să simți că evadezi, iar această evadare Student la LITEREcrează un echilibru între distracție și senzualitate.

   Niciodată n-am excelat în dans și nici măcar n-am căutat acest lucru, dar în schimb, încă din copilărie m-a fascinat stilul Cha-Cha, deoarece este rapid, sacadat, inspiră energie și bună-dispoziție. Totdeauna mi-a plăcut și îmi place să mă bucur de momentele mărunte, deoarece adunate alcătuiesc un întreg, un puzzle, o viață de om.

   În plus, pot spune că orice persoană știe sau ar trebui să știe să simtă fericirea ritmului… aceasta unește toate trăirile.

   Uneori oamenii uită să simtă, dansul înseamnă trăiri. Oamenii uită să zâmbească, dansul înseamnă fericire. Oamenii uită să visează, dansul înseamnă speranță. Oamenii uită să fie oameni, dansul înseamnă sentimente.

    Vrei să schimbi lumea? Modul de gândire al oamenilor? Lucrezi la acest lucru și n-ai obținut un rezultat până în momentul de față? Analizează-te pe tine… o să vezi că ai multe de schimbat. Începe cu un prim pas. Katamis Craiova te ajută să descoperi tainele dansului în fiecare marţi (standard) şi miercuri (latino), de la 20:30 la 22:00. Alege să fii tu și altfel! Simte bucuria în pași de dans.

 
 

Etichete: , , , , , , ,

„Sclavia – mit sau realitate?”, dezbatere la Casa de Cultură Traian Demetrescu


 Afis-eveniment  Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova în parteneriat cu Casa de Cultură Traian Demetrescu organizează cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Comerțului cu Sclavi, evenimentul „Sclavia – mit sau realitate?”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 august, la Casa de Cultură Traian Demetrescu, Salonul Medieval, la ora 16:30. Manifestarea își va anunța deschiderea printr-o dezbatere despre sclavie și va continua cu proiecția: „12 Years a Slave”. Filmul a câștigat premiul Oscar și Globul de Aur pentru „cel mai bun film” în 2014. În plus, este inspirat din povestea de viață a unui bărbat care luptă pentru supravieţuire şi libertate. „Prin acest eveniment ne propunem să conturăm în lumină faptul că sclavia nu este un mit, face parte din istoria lumii. Totodată, ne dorim să aducem în fața publicului nostru, adevărul istoric al sclaviei prin proiecția de film și să eliminăm conceptual de „mit”. Sclavia a existat și există și înseamnă negarea egalității între oameni”, a declarat Bogdan Ciochină, coordonatorul evenimentului. Sclavia continuă să se dezvolte pe scală mare, chiar dacă în aproape toate țările a intrat în vigoare Convenția cu privire la sclavie și a interzicerii acesteia. Prin această activitate desfășurată, se dorește înlăturarea noțiunii de „sclavie” prin promovarea egalității și libertății în drepturi, în rândul comunității locale. Asociaţia Tineretul ONU din România este o organizație nonguvernamentală, se ghidează după sloganul „Open your mind, improve our world” şi are drept scop promovarea valorilor Naţiunilor Unite prin intermediul activităţilor desfăşurate. Filiala Craiova a fost înființată cu scopul de a ajuta la promovarea acestor valori prin evenimentele și proiectele pe care le implementează.

 

Etichete: , , , , ,

 
carti online

Download carti

EDUCAȚIE, FORMARE, CULTURĂ

Blogul prof. Paula Mihai

Jurnal

expresii, reactii, impulsuri, vise, intamplari

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

Annie's Secret Corner

O secundă, o clipă, un gând

o9noapte

Plutim pe aripi de cuvânt la răscruci de gânduri

Valea Regilor

"E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune"

Dănuţ Belu

“Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce” (PSAMUL 50,14.)

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

Sufletul-Tainica Odaie

Be you.Find you.Be happy with that

Summer's blog

"Te vei putea întoarce aici atunci când vei înțelege că ești întotdeauna aici."

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Ştefania's

Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora!

%d blogeri au apreciat asta: