RSS

Festival Internațional de Poezie și Epigramă

24 Noi

   Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă ,,Romeo și Julieta la Mizil” cheamă toți românii de pretutindeni care au abilități literare deosebite cu vârsta peste 14 ani, să participe. Premile totale puse în acest concurs sunt în valoare de 4 000. Înscrierile se fac pe www.romeojulietalamizil.ro, unde participanții trebuie să trimită patru epigrame sau patru poezii. Din cele patru epigrame, una trebuie să se refere la Mizil. Înscrierea se va finaliza pe 30 decembrie.1401387_593137877408480_814786002_o
Concurenții trebuie să țină cont de tehnicile de redactare prevăzute în regulament. Textele trebuie să fie redactate cu Times New Roman, font 12, cu diacritice, fără alte sublinieri sau intervenții. Un motto trebuie adăugat în FIȘA DE ÎNSCRIERE pentru ca, numai în urma jurizării, concurentul să fie identificat. Materialele trimise nu trebuie să fie publicate.
Premierea va avea loc la Mizil, pe 25 ianuarie 2014. Regulamentul concursului mai menționează și faptul că premianții sunt obligați să vină să-și ridice premiul sau să trimită un reprezentant. De asemenea, premianților li se vor acorda trofee și medalii. Atât concurenții, cât și profesorii îndrumători vor primi diplome de participare.
Câştigătorii ediţiei a VI-a la secția epigramă au fost: Ion Diviza, din Chişinău, Grigore Chitul, din Bistriţa şi Florian Abel, din Grindu, Ialomiţa. La poezie: Marius Grama din Galaţi, Raluca Dumitran, din Câmpina şi Cezar Ciobâcă, din Botoşani. Toţi au fost prezenţi la festivitatea de premiere desfăşurată la Liceul „Grigore Tocilescu”.
„În timpul tehnologic care ne fulgeră existenţa, poezia este balsamul sufletului nostru. O simt mulţi. O văd puţini. Şi este nevoie de aceşti puţini, poeţi de felul lor, ca să simţim aerul cum vibrează… să auzim necuvintele…Iar pentru fraţii noştri de dincolo de Prut poezia mângâie o rană cât o graniţă cu sârmă ghimpată… Ea nu e doar trăire, ci mai ales îndemn, nu e doar şoaptă, ci urlet este şi sete, dragoste şi dor de patria mare, patria neciuntită a limbii române. Festivalul de la Mizil este o respirare în miezul iernii, în viul alb al zăpezii emoţionate de primirea oaspeţilor din multe zone de românitate”, declară profesorul Bădicioiu Laurențiu, unul dintre coordonatorii proiectului.
La ediţiile precedente s-au înscris concurenţi din: Albania, Anglia, Belgia, Bulgaria, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Macedonia, România, Republica Moldova, Serbia, Scoţia, Siria, Spania, Ucraina, SUA. Numărul concurenţilor la toate ediţiile fiind de aproximativ 2000.
Festivalul oferă tinerilor talentați o oportunitate unică de a se afirma. Prin intermediul acestei participări au posibilitatea de a se bucura de publicarea scrierilor trimise în urma unei selecții oferite de juriu. Antologia cu textele selectate va fi editată după premiere și trimisă doritorilor.

 

Anunțuri
 

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
carti online

Download carti

EDUCAȚIE, FORMARE, CULTURĂ

Blogul prof. Paula Mihai

Jurnal

expresii, reactii, impulsuri, vise, intamplari

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

Annie's Secret Corner

O secundă, o clipă, un gând

o9noapte

Plutim pe aripi de cuvânt la răscruci de gânduri

Valea Regilor

"E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune"

Dănuţ Belu

“Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce” (PSAMUL 50,14.)

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

Sufletul-Tainica Odaie

Be you.Find you.Be happy with that

Summer's blog

"Te vei putea întoarce aici atunci când vei înțelege că ești întotdeauna aici."

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Ştefania's

Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora!

%d blogeri au apreciat asta: